TRENÁ, pers. 3 trenează, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. (Despre acţiuni) a se desfăşura cu încetineală; a se tărăgăna, a se lungi. 2. (Rar; despre lucruri) A zăcea undeva, uitat sau lăsat din neglijenţă. – Din fr. traîner.

TRÉNĂ, trene. 1. Partea de dinapoi a unor rochii, care se târăşte pe jos; coadă lungă la o rochie. ♢ Expr. A duce trena = a urmări (pe cineva) pretutindeni, a se ţine scai de cineva. 2. Viteză cu care aleargă concurenţii într-o cursă atletică, ciclistă etc. ♢ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurenţilor într-o cursă atletică, ciclistă etc. – Din fr. traîne.

TRÉNĂ s. coadă, (înv.) şlep. (Rochie cu ~.)

TRENÁ vb. 1. a întârzia, a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluţio-narea problemei.) 2. a se lungi, a (se) tărăgăna. (Acţiunea romanului ~.) 3. a lâncezi, a stagna. (Afacerile ~.)

trená vb., ind. prez. 1 sg. trenéz, 3 sg. şi pl. treneáză

trénă s. f., g.-d. art. trénei; pl. tréne

A TREN//Á ~éz intranz. livr. 1) (despre acţiuni) A se desfăşura extrem de încet; a se tărăgăna. 2) rar (despre lucruri) A zăcea uitat sau lăsat din neglijenţă. ~ pe pământ. /<fr. traîner

TRÉN//Ă ~e f. 1) Partea alungită de la spate a unei rochii (care se târăşte); coadă. ♢ A duce ~a cuiva a urma insistent şi servil pe cineva. 2) Viteză de alergare a sportivilor într-o cursă. /<fr. traîne

TRÉNĂ s.f. Coadă lungă a unei rochii, care atârnă pe jos. ♦ Viteza cu care aleargă concurenţii într-o cursă atletică, ciclistă etc. ♢ A duce trena = a conduce plutonul concurenţilor într-o cursă sportivă; a fi în frunte; trenă falsă = iniţiativă aparentă a unui atlet sau a unui ciclist, în scopul derutării adversarilor din cursă. [< fr. traîne].