TRIB, triburi, s.n. Grupare de mai multe ginţi sau de familii înrudite, care au limbă şi credinţe comune, locuiesc acelaşi teritoriu şi se supun autorităţii unui şef ales. – Din lat. tribus.

TRIB s. v. neam.

trib s. n., pl. tríburi

TRIB ~uri n. 1) Formă de organizare economică şi socială, specifică comunei primitive şi caracterizată prin legături de rudenie, prin comunitate de limbă şi de teritoriu şi prin conducător ales. 2) fig. Familie numeroasă. /<lat. tribus, fr. tribe

TRIB s.n. 1. Formă de organizare a societăţii primitive, constând dintr-o grupare de mai multe ginţi sau de familii reunite între ele prin legături de înrudire, care trăiau pe un teritoriu propriu, aveau o limbă şi credinţe comune şi erau supuse autorităţii unui şef (ales din mijlocul lor). 2. (La unele popoare din antichitate) Seminţie, gintă, neam. ♦ Populaţia fiecărui district în Roma antică. 3. (Biol.) Subdiviziune a familiei, cuprinzând genuri înrudite. [< lat. tribus, cf. fr., it. tribu].