TURC, -Ă, turci, -ce, s.m. şi f., adj. 1. S.m şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Turciei sau este originară de acolo. ♢ Expr. Cum e turcul şi pistolul = cum e omul, aşa sunt şi faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpăţânat, a nu vrea să înţeleagă, a nu ţine seama de nimic. Turcul plăteşte, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alţii. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparţine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

TURC s., adj. 1. s. (înv. şi pop.) necredincios, (înv. şi reg.) ciutac, (înv.) osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, păgân, (ir.) şalvaragiu. 2. adj. turcesc, (înv.) osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc.

turc s. m., adj. m., pl. turci; f. sg. túrcă, pl. túrce

TUR//C¹ ~că (~ci, ~ce) v. TURCESC. /<turc. türk

TUR//C² ~că (~ci, ~ce) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Turciei sau este originară din Turcia. /<turc. türk