UIMÍ, uimesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (şi neaşteptată) mirare, admiraţie, emoţie; a impresiona puternic, a surprinde, a ului. ♦ (Înv.) A tulbura, a zăpăci, a buimăci. – Et. nec.

UIMÍ vb. 1. a consterna, a minuna, a năuci, a perplexa, a stupefia, a surprinde, a ului. (Ce-mi spui tu pur şi simplu mă ~.) 2. a ului, (fig.) a speria. (M-a ~ cu inteligenţa lui.) 3. a năuci, a stupefia, a ului. (Vestea aflată l-a ~.) 4. v. mi-nuna.

uimí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. uimésc, imperf. 3 sg. uimeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. uimeáscă

A UIM//Í ~ésc tranz. 1) A face să fie cuprins de o mare mirare (sau admiraţie); a face să rămână profund impresionat; a minuna. 2) înv. A face să ajungă buimac; a buimăci; a zăpăci; a ului. /Orig. nec.