UIMITÓR, -OÁRE, uimitori, -oare, adj. Care uimeşte; surprinzător, uluitor, tulburător. ♦ Excepţional, extraordinar. – Uimi + suf. -tor.

UIMITÓR adj. 1. consternant, năucitor, stupefiant, surprinzător, uluitor. (S-a întâmplat un lucru ~.) 2. frapant, izbitor, surprinzător, şocant, (livr.) sesizant. (O asemănare ~oare.) 3. ameţitor, năucitor, uluitor, (pop.) zăpăcitor, (fig.) nebun. (Un ritm ~.) 4. v. extraordinar.

uimitór adj. m., pl. uimitóri; f. sg. şi pl. uimitoáre

UIMIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care uimeşte; care produce mirare. 2) Care impresionează prin ceva fără asemănare; minunat. Peisaj ~. /a uimi + suf. ~tor

Uimitor, extraordinar.

uimitor, ne mai pomenit , extraordinar