URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) produce o usturime dureroasă (şi o băşicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.

URZÍCĂ, urzici, s.f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina şi frunzele acoperite cu peri urticanţi, folosite în industria textilă, în medicină şi în alimentaţie (Urtica); plantă din acest gen. ♢ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roşii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Ţesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecţionează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

URZÍCĂ s. (BOT.) urzică chinezească (Bochmeria nivea) = ramie; urzică mică (Urtica urens) = (reg.) oieşea, urzicea, urzică crăiască, urzică iute; urzică moartă = a) (Lamium purpureum) sugel, (reg.) ţigancă; b) (Lamium album) sugel alb, (reg.) fata-mâţei, urzică albă, urzică creaţă.

URZICÁ vb. v. băşica.

URZICÁ vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

urzicá vb., ind. prez. 1 sg. urzíc, 3 sg. şi pl. urzícă

urzícă s. f., g.-d. art. urzícii; pl. urzíci

A URZICÁ urzíc tranz. 1) (despre plante urzicătoare sau alţi factori de acest gen) A supune unei senzaţii de usturime (în urma atingerii de piele). 2) (despre persoane) A atinge cu o urzică (sau cu altă plantă urzicătoare), producând usturime. 3) fig. (persoane) A înţepa cu vorba; a ataca cu vorbe usturătoare. /Din urzică

A SE URZICÁ mă urzíc intranz. A simţi usturime la atingerea cu urzicile. /Din urzică

URZÍ//CĂ ~ci f. 1) Plantă cu tulpina erectă, având frunze opuse, inegal dinţate, acoperite (ca şi tulpina) de peri urticanţi, folosită în industria textilă, în medicină şi ca aliment. ♢ ~-moartă plantă erbacee asemănătoare cu urzica, dar cu peri neurticanţi şi cu flori albe sau roşii-purpurii. 2) Ţesătură pentru saci, confecţionată din fibrele unei astfel de plante. [G.-D. urzicii] /<lat. urdica