VÂNĂTOÁRE, vânători, s.f. Acţiunea de a vâna şi rezultatul ei; vânat(1). ♦ Fig. Urmărire (poliţienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

VÂNĂTOÁRE s. vânat, (rar) vânare, (înv.) vânătorie, vânăţie. (A plecat la ~.)

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

VâNĂT//OÁRE ~óri f. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /<lat. venatoria