VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s.f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S.f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuinţată ca plantă medicinală şi de nutreţ (Anthyllis vulneraria). 3. S.f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculeţe (Bromus commutatus). – Vătăma + suf. -ător.

Vătămător ≠ nedăunător, nevătămător

VĂTĂMĂTÓR adj. 1. v. dăunător. 2. v. contrain-dicat.

vătămătór adj. m., s. m., pl. vătămătóri; f. sg. şi pl. vătămătoáre

VĂTĂMĂT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care vatămă; în stare să producă vătămături. /a (se) vătăma + suf. ~tor

VĂTĂMĂTÓR² ~i m. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. /a vătăma + suf. ~tor