VĂTÁF, vătafi, s.m. 1. (În evul mediu, în Ţara Românească şi Moldova) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire; logofăt. 2. Conducător al unui anumit grup de curteni, de slujbaşi sau de oşteni ai domniei. ♢ Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului. Vătaf de agie = şeful poliţiei. Vătaf de plai = şef al plăieşilor care păzeau un plai sau o trecătoare. Vătaf de hotar = şef de străjeri, de grăniceri. Vătaf de plasă = funcţionar administrativ care conducea o plasă. 3. P. gener. Persoană având sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, şef. ♦ Spec. Conducător al unei bresle, al unui grup de meşteşugari. ♦ Spec. Căpetenie a căluşarilor, a colindătorilor etc.; persoană care conduce alaiul unei nunţi. [Var.: (reg.) vătáş, vătáv s.m.] – Cf. ucr. v a t a h a, pol. w a t a h a, bg. v a t a h.

VĂTÁF s. v. administrator, vechil.

VĂTÁF s. 1. logofăt, (înv.) epistat, ispravnic. (~ de moşie.) 2. v. conducător. 3. căpetenie, conducător, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.) 4. v. vătăşel. 5. v. bulibaşă.

vătáf s. m., pl. vătáfi

VĂTÁF ~i m. 1) (în Moldova şi Muntenia medievală) Persoană având misiunea de a dirija şi supraveghea munca la o moşie boierească; vechil. 2) (la curtea unui demni-tar) Con-ducător al curtenilor şi slujitorilor. 3) pop. Conducător al căluşarilor sau al unei cete de colindători. /Orig. nec.