VENTRÍCUL, ventricule, s.n. (Anat.) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. – Din fr. ventricule, lat. ventriculus.

VENTRÍCUL s. (înv.) talam.

ventrícul s. n., pl. ventrícule

VENTRÍCUL ~ă (~i, ~e) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unui organ (inimă, creier). [Sil. ven-tri-] /<fr. ventricule, lat. ventriculus

VENTRÍCUL s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele două cavităţi inferioare ale inimii sau cavităţile creierului. 2. Cavitate internă de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pântece].