VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcţia căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ♢ Dreaptă verticală = dreaptă care uneşte un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreaptă care cade perpendicular pe un plan orizontal; direcţia urmată de această linie. ♢ Verticala locului = direcţie determinată de poziţia firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei cereşti care intersectează un plan determinat de verticala locului şi de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înălţime). – Din fr. vertical.

VERTICÁL adj., adv. 1. adj. drept. (Stâlp ~.) 2. adj. v. erect. 3. adj. abrupt. 4. adv. drept, perpendicular, (înv.) prost. (Muntele se înălţa ~ înaintea noastră.)

verticál adj. m., pl. verticáli; f. sg. verticálă, pl. verticále

verticál (cerc) s. n., pl. verticále

vertical ~ă (~i, ~e) Care este orientat direct în sus; perpendicular pe un plan orizontal. Linie ~ă. /<fr. vertical

VERTICÁL, -Ă adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(ă) pe un plan orizontal în direcţia unui fir ţinut întins cu ajutorul unei greutăţi atârnate la capăt. ♢ Verticala locului = direcţie determinată de poziţia firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei cereşti care trece prin zenit şi nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – vârf].