VIGILÉNŢĂ, vigilenţe, s.f. Atitudine de observare atentă şi susţinută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acţiuni reprobabile, ostile, duşmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

VIGILÉNŢĂ s. atenţie, grijă. (Manifestă multă ~.)

vigilénţă s. f., g.-d. art. vigilénţei; pl. vigilénţe

VIGILÉNŢ//Ă ~e f. 1) Atenţie sporită şi permanentă. 2) Supraveghere atentă şi conştiincioasă a intereselor publice şi de stat. [G.-D. vigilenţei] /<fr. vigilance, lat. vigilantia

VIGILÉNŢĂ s.f. 1. Atenţie încordată şi susţinută; atitudine de deosebită băgare de seamă. 2. Calitate politică care constă în a veghea, a recunoaşte cu pricepere duşmanul de clasă sub orice formă s-ar ascunde şi a-l face inofensiv. [Cf. fr. vigilance, lat. vigilantia].