VÍRGULĂ, virgule, s.f. 1. Semn de punctuaţie care delimitează grafic unele propoziţii în cadrul frazei şi unele părţi de propoziţie în cadrul propoziţiei. 2. Semn întrebuinţat pentru a arăta când trebuie făcută respiraţia în timpul unei interpretări muzicale vocale. 3. Semn întrebuinţat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracţionară. – Din fr. virgule.

VÍRGULĂ s. (LINGV.) (Transilv.) comă.

vírgulă s. f., g.-d. art. vírgulei; pl. vírgule

VÍRGUL//Ă ~e f. 1) gram. Semn de punctuaţie (în formă de curbă) care mar-chează o pauză de scurtă durată şi se pune între părţi de propoziţie sau între propoziţii în cadrul frazei, pentru a le izola. 2) mat. Semn grafic prin care se separă într-un număr zecimal partea întreagă de cea fracţionară. 3) muz. Semn grafic care se pune pe portativ pentru a indica momentul respiraţiei în cadrul unei interpretări muzicale vocale. /<fr. virgule

VÍRGULĂ s.f. 1. Semn de punctuaţie care arată o pauză foarte scurtă în citire şi care separă diferitele părţi ale propoziţiei sau unele propoziţii în cadrul frazei. ♦ Semn care arată când trebuie făcută respiraţia în timpul unei interpretări muzicale vocale. 2. (Mat.) Semn care separă partea întreagă a unui număr de partea sa fracţionară. [< fr. virgule, cf. lat. virgula – vărguţă].