VREASC, vreascuri, s.n. Creangă, ramură uscată şi desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s.n.] – Din sl. chvrastŭ.

VREASC s. (mai ales la pl.) gătej, surcea, surcică, uscătură, (înv. şi reg.) târş, (reg.) rancotă, rascotă, (prin Bucov.) clenci, (prin Transilv.) hăbădic, pogmete (pl.), (prin Munt.) raburi (pl.), (prin Bucov.) selniţă, (prin Transilv.) sfărgaci, (Ban.) sibă, (înv.) şormânt. (Face focul cu nişte ~uri.)

vreasc s. n., pl. vreáscuri

VREASC ~uri n. Creangă subţire şi uscată, căzută din copac; uscătură; dărâmătură. /<sl. hvrastu

vreasc, creanga subtire si uscata care serveste la aprinderea focului

vreasc, creanga subtire si uscata care serveste la aprinderea focului

vreasc, creanga subtire si uscata care serveste la aprinderea focului

vreasc, creanga subtire si uscata care serveste la aprinderea focului

vreasc, creanga subtire si uscata care serveste la aprinderea focului

vreasc, creanga subtire si uscata care serveste la aprinderea focului