ZDRENŢUÍ, zdrenţuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâşia; a se preface în zdrenţe. ♢ Tranz. I-a zdrenţuit haina. [Var.: trenţuí vb. IV] – Zdreanţă + suf. -ui.

ZDRENŢUÍ vb. 1. v. sfâşia. 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfâşia, a (se) uza, (pop. şi fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ţi s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniţi, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfâşia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)

zdrenţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zdrenţuiésc, imperf. 3 sg. zdrenţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zdrenţuiáscă

A SE ZDRENŢU//Í pers. 3 se ~iéşte intranz. (despre haine, cărţi etc.) A se preface în zdrenţe; a se rupe în bucăţi (prin uzare); a se ferfeniţi. /zdreanţă + suf. ~ui