ZGÚRĂ, zguri, s.f. 1. Partea minerală fuzibilă din cenuşa cărbunilor, care se aglomerează în procesul de solidificare. ♦ Funingine. 2. Reziduu rezultat în procesul de extragere a metalelor din minereuri sau la topirea metalelor, constituit din oxizi formaţi în procesul tehnologic, din silicaţi, pământ etc. ♦ Strat de oxizi metalici format deasupra unei suduri executate cu arc electric. 3. Cenuşă întărită (provenită din lucruri arse). – Cf. alb. z g j y r ë, bg. z g u r i j a.

ZGÚRĂ s.f., g.-d. art. zgúrii; (feluri) pl. zguri

ZGÚRĂ, zgúri, s.f. ~ (Fig.) Negură. Din zgura vremii. ♢ Zgură bazică = produs secundar obţinut la fabricarea oţelului şi folosit ca îngrăşământ. Piatră de zgură = piatră de construcţie, fabricată dintr-un amestec de nisip, zgură şi un liant şi întrebuinţată la prepararea betoanelor şi a plăcilor izolante. ♢ (Fig.) (Cu aluzie la culoarea neagră a reziduului) Soarele spărgea norii de zgură. (din ngr. σκουρά, σκουριά < gr. σκωρία; cf. scoare şi scr. skorija, bg. zgorija, zgurija, zgurja, alb. zgürë) [def. DLRLC]

ZGÚRĂ s. 1. (prin Transilv.) stur, (Ban. şi Transilv.) şleacnă. (~ de cărbune.) 2. scorie. (~ obţinută la extragerea metalelor din minereuri.) 3. scrum. (Pâinea din cuptor s-a făcut ~.)

ZGÚRĂ s. v. funingine.

zgúră s. f., g.-d. art. zgúrii; (feluri) pl. zguri

ZGÚR//Ă ~i f. 1) Materie dură, rezultată în procesul de extragere a metalelor din minereu. 2) Parte minerală din cenuşa de cărbuni, care se aglomerează în procesul de solidificare. 3) Cenuşă întărită provenită din lucruri arse. [G.-D. zgurii] /cf. alb. zgjürë, bulg. zgurija