ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui.

ÎMPĂCIUÍ vb. v. împăca.

împăciuí vb. (sil. -ciu-i), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împăciuiáscă

A SE ÎMPĂCIU//Í mă ~iésc intranz. rar (persoane sau colectivităţi) A restabili raporturile de prietenie (cu cineva); a face pace; a se împăca. /în + pace + suf. ~ui

A ÎMPĂCIU//Í ~ iésc tranz. rar A face să se împăciuiască. [Sil. -ciu-i] /în + pace + suf. ~ui