ÎNMULŢÍRE, înmulţiri, s.f. Acţiunea de a (se) înmulţi şi rezultatul ei. ♦ Operaţie aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulţit) de atâtea ori cât alt număr (înmulţitorul), pentru obţinerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ♢ Tabla înmulţirii = tablou care conţine produsele înmulţirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulţi.

Înmulţire ≠ împărţire, împuţinare

ÎNMULŢÍRE s. 1. (MAT.) multiplicare, (înv.) multi-plicaţie. (Operaţia de ~.) 2. mărire. (~ unei sume de zece ori.) 3. creştere, mărire, sporire. (~ numărului de participanţi la ...) 4. (BIOL.) prăsire, prăsit, procreare, reproducere, repro-ducţie, (înv. şi reg.) plodire. (~ animalelor domestice.)

înmulţíre s. f., g.-d. art. înmulţírii; pl. înmulţíri

ÎNMULŢÍR//E ~i f. 1) v. A ÎNMULŢI şi A SE ÎNMULŢI. 2) (în opoziţie cu împărţire) Operaţie aritmetică prin care un număr (deînmulţitul) este mărit de atâtea ori câte unităţi are alt număr (înmulţitorul). ♢ Tabla ~ii tablă în care sunt înscrise operaţiile de înmulţire între ele a numerelor de la 1 până la 10. /v. a înmulţi

ÎNMULŢÍRE, (operaţie aritmetică, definiţie) Se dau două numere un deînmulţit şi un înmulţitor şi se cere un al treilea număr numit produs care se află faţă de deînmulţit precum înmulţitorul este faţa de unitate. sursă: Ion Ionescu de la Brazi