ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s.f. Acţiunea de a (se) întrerupe şi rezultatul ei. ♢ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s.f.] – V. întrerupe.

ÎNTRERÚPERE s. 1. contenire, încetare, oprire, (înv. şi pop.) opreală. (Lucrează fără ~.) 2. v. în-cetare. 3. v. curmare. 4. pauză, tăcere. (Lungi ~ punctau discuţia.) 5. v. suspendare.

întrerúpere s. f. rupere

ÎNTRERÚPER//E ~i f. v. A ÎNTRERUPE şi A SE ÎNTRERUPE. ♢ Fără ~ în mod continuu; fără încetare. /v. a (se) întrerupe

ÎNTRERÚPERE s.f. Acţiunea de a (se) întrerupe şi rezultatul ei; oprire, suspendare. ♢ Fără întrerupere = neîntrerupt, continuu. ♦ Replică, exclamaţie etc. care împiedică pe cineva să-şi urmeze cursul vorbirii. [< întrerupe].