ÎMBOGĂŢÍ, îmbogăţesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuţi, a (se) în stări. 2. Tranz. şi refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat.

A (se) îmbogăţi ≠ a (se) ruina, a sărăci

ÎMBOGĂŢÍ vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se înavuţi, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se înavuţi, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un ţăran care s-a ~.)

îmbogăţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îmbogăţésc, imperf. 3 sg. îmbogăţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îmbogăţeáscă

A SE ÎMBOGĂŢ//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bogat; a acumula în cantităţi mari bunuri materiale sau spirituale. 2) A se completa cu elemente noi. /în + bogat

A ÎMBOGĂŢ//Í ~ésc tranz. 1) A face să se îmbogăţească. 2) (minereuri) A lipsi de substanţe străine. /în + bogat