ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. şi refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec.

ÎMPLETICÍ vb. a se clătina, a şovăi, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat se ~ în mers.)

împleticí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împleticésc, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împleticeáscă

A SE ÎMPLETIC//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge împiedicându-se. 2) (despre picioare) A se împiedica unul de altul în mers. ♢ A i se ~ cuiva limba a se încurca la vorbire; a rosti cuvintele cu greu. 3) (despre obiecte) A se amesteca în neordine. 4) rar A se strânge în formă de colac; a se încolăci; a se încovriga. /<lat. implecticare

A ÎMPLETIC//Í ~ésc tranz. A face să se împleticească. /<lat. implecticare