ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă.

ÎMPOTRIVÍ vb. 1. a se opune, (pop.) a se încontra, (înv. şi reg.) a se potrivi, (înv.) a se împoncişa, a se încurmezişa, a se semeţi. (S-a ~ acestor măsuri abuzive.) 2. v. rezista.

împotriví vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împotrivésc, imperf. 3 sg. împotriveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împotriveáscă

A SE ÎMPOTRIV//Í mă ~ésc intranz. 1) A opune rezistenţă. ~ duşmanului. 2) A fi împotrivă; a nu cădea de acord, ripostând; a se opune. Se ~eşte oricărui abuz. /Din împotrivă