ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. şi refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară.

A împovăra ≠ a despovăra, a uşura

ÎMPOVĂRÁ vb. 1. a încărca, a îngreuia, a îngreuna, (înv.) a însărcina. (A ~ spinarea unui măgar.) 2. v. copleşi. 3. v. oprima.

ÎMPOVĂRÁ vb. v. însărcina.

împovărá vb., ind. prez. 1 sg. împovăréz, 3 sg. şi pl. împovăreáză

A SE ÎMPOVĂR//Á mă ~éz intranz. şi fig. A purta multe poveri; a încărca. /în + povară

A ÎMPOVĂR//Á ~éz tranz. şi fig. A face să se împovăreze. ~ cu griji. /în + povară