ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a aşeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unul loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

A împrejmui ≠ a dezgrădi

ÎMPREJMUÍ vb. 1. a închide, a înconjura, a îngrădi, (înv. şi pop.) a ocoli, (pop.) a ţărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 2. a chenărui, a încadra, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

împrejmuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împrejmuiáscă

A ÎMPREJMU//Í ~iésc tranz. 1) (terenuri, suprafeţe de pământ etc.) A înconjura cu un gard sau cu un zid; a îngrădi. 2) fig. A cuprinde din toate părţile; a încercui; a înconjura; a împrejura; a împresura. [Sil. îm-prej-] /în + preajmă