ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv.) A ocoli de jur împrejur, a cuprinde din toate părţile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur.

ÎMPREJURÁ vb. v. împresura, încercui, încinge, înconjura, înfăşura, învălui, ocoli, strânge.

împrejurá vb., ind. prez. 1 sg. împréjur, 3 sg. şi pl. împréjură

A ÎMPREJUR//Á împréjur tranz. 1) înv. A cuprinde din toate părţile; a încercui; a înconjura; a împrejmui; a împresura. 2) pop. A ocoli de jur împrejur. /Din împrejur