ÎMPROŞCÁ, împróşc, vb. I. Tranz. 1. A împrăştia apă sau noroi stropind în toate părţile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăştia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafaţa unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părţile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. p r ă s k a m, scr. p r s k a t i.

ÎMPROŞCÁ vb. 1. a stropi, (reg.) a proşca. (Îl ~ cu noroi.) 2. a sări, a stropi, (reg.) a proşca. (Noroiul ~ în toate părţile.)

împroşcá vb., ind. prez. 1 sg. împróşc, 2 sg. împróşti, 3 sg. şi pl. împroáşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. împroáşte

A SE ÎMPROŞCÁ mă împróşc intranz. A face (concomitent) schimb de împroşcări (cu cineva). /cf. sb. proskati, bulg. prăskam

A ÎMPROŞCÁ împróşc tranz. 1) (apă, noroi, pietre, proiectile etc.) A împrăştia din abundenţă, aruncând cu putere. 2) (urmat de un complement indirect cu prepoziţia cu) A supune unui atac prin proiectare. ~ cu zăpadă. 3) (obiecte sau fiinţe) A lovi la nimereală, venind în zbor. ~ cu apă. [Sil. îm-proş-] /cf. sb. proskati, bulg. prăskam