ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) înţepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere.

ÎMPÚNGE vb. 1. (înv.) a punge. (O vacă, un bou care ~.) 2. v. înţepa. *3. v. atínge.

ÎMPÚNGE vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

împúnge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns

A SE ÎMPÚNGE mă împúng intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (cu cineva). /<lat. impungere

A ÎMPÚNGE împúng tranz. 1) (fiinţe sau părţi ale corpului lor) A supune unei senzaţii de durere fizică, înfigând un obiect ascuţit; a înghimpa; a înţepa. 2) (despre vite cornute) A lovi cu coarnele. 3) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau vorbe usturătoare; a înghimpa; a înţepa; a muşca. /<lat. impungere