ÎNŞEUÁ, înşeuez, vb. I. Tranz. A pune şaua pe un animal de călărie; a înşela (1). – În + şa.

A înşeua ≠ a deşeua

ÎNŞEUÁ vb. (înv.) a înşela. (A ~ calul.)

înşeuá vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. înşeuéz, 3 sg. şi pl. înşeueáză, 1 pl. înşeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. şi pl. înşeuéze (sil. -ue-); ger. înşeuând (sil. -uând)

A ÎNŞEU//Á ~éz tranz. (animale de călărie, în special cai) A prevedea cu şa. [Sil. -şe-ua] /în + şa + suf. ~ua