ÎNŞURUBÁ, înşurubez, vb. I. Tranz. A strânge un şurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locaşul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + şurub.

A înşuruba ≠ a deşuruba

ÎNŞURUBÁ vb. (TEHN.) a strânge, (pop.) a şurubui, (reg.) a şurubi. (A ~ piuliţa.)

înşurubá vb., ind. prez. 1 sg. înşurubéz, 3 sg. şi pl. înşurubeáză

A ÎNŞURUB//Á ~éz tranz. 1) (obiect) A fixa printr-un şurub. 2) (piuliţe) A îmbrăca pe filetul unui şurub (prin răsucire). /în + şurub