ÎNŢĂRCÁ, înţárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăţa de supt. ♢ Expr. L-a înţărcat dracul, se spune despre un om foarte şiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobişnui, a dezvăţa, a lipsi pe cineva de ceva. – În + ţarc.

A înţărca ≠ a alăpta, a mulge

ÎNŢĂRCÁ vb. v. debarasa, descotorosi, dez-băra, dezobişnui, dezvăţa, lăsa, scăpa.

ÎNŢĂRCÁ vb. (înv. şi reg.) a întiri. (A ~ un copil.)

înţărcá vb., ind. prez. 1 sg. înţárc, 2 sg. înţárci, 3 sg. şi pl. înţárcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înţárce

A ÎNŢĂRCÁ înţárc 1. tranz. 1) (sugaci) A opri definitiv de la supt. ♢ Unde şi-a ~t dracul copiii a) unde nimeni nu ştie; b) undeva foarte departe. 2) fig. A face să se lase de o deprindere (rea); a dezvăţa; a dezobişnui. 2. intranz. (despre femelele mamifere) A nu mai da lapte; a nu se mai mulge. /în + ţarc