ÎNŢEPENÍ, înţepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni ţeapăn, a nu-şi mai putea mişca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. şi refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpăţâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locaşul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + ţeapăn.

A înţepeni ≠ a (se) dezmorţi

ÎNŢEPENÍ vb. v. consolida, întări.

ÎNŢEPENÍ vb. 1. v. fixa. 2. a fixa, a pecetlui. (~ piatra pe mormânt.) 3. (MED.) v. anchiloza. 4. v. amorţi. 5. v. înmărmuri. 6. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a paraliza, (înv. şi pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheţa. (A ~ de spaimă.)

înţepení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înţepenésc, imperf. 3 sg. înţepeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înţepeneáscă

A SE ÎNŢEPEN//Í mă ~ésc intranz. A lua o poziţie rigidă, rămânând ca înfipt. /în + ţeapăn

A ÎNŢEPEN//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre corp sau părţi ale lui) A-şi pierde (temporar) capacitatea de a reacţiona la excitanţi exteriori; a deveni ţeapăn; a amorţi. 2) (despre mortar, glod etc.) A trece în stare solidă; a se întări; a se învârtoşa; a se solidifica. 2. tranz. 1) A face să devină ţeapăn. 2) pop. (obiecte) A întări ca să nu se mişte; a fixa. ~ un stâlp. /în + ţeapăn