ÎNŢESÁ, înţés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga într-un spaţiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteţi. – Cf. sl. č e s t ŭ „gros, des“.

ÎNŢESÁ vb. a (se) împânzi, a (se) umple, (fig.) a (se) împăna. (Uliţele s-au ~ de oameni.)

înţesá vb., ind. prez. 1 sg. înţés, 3 sg. şi pl. înţeásă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înţése

A ÎNŢESÁ înţés tranz. 1) rar (obiecte) A vârî cu forţa într-un spaţiu restrâns (ca să încapă mai mult); a îndesa; a înghesui; a îmbulzi; a bâcşi. 2) (recipiente) A umple până la refuz. /<lat. intexare