ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s.f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.

ÎNCÂLCITÚRĂ s. 1. încurcătură, întortochetură. (~ unei fraze.) 2. v. amestecătură.

încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri

ÎNCÂLCITÚR//Ă ~i f. 1) Obiecte cu părţile componente încâlcite; încurcătură. 2) fig. Lipsă de claritate; încurcătură; confuzie. ~ a unei fraze. /a încâlci + suf. ~tură