ÎNCÂNTÁRE, (2) încântări, s.f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulţumire, de entuziasm, de satisfacţie; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

ÎNCÂNTÁRE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinaţie, fermecare, răpire, seducere, seducţie, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. v. desfătare. 3. v. farmec.

încântáre s. f., g.-d. art. încântării; (lucruri, fapte) pl. încântări

ÎNCÂNT//ÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNCÂNTA. 2) Lucru sau faptă care încântă. /v. a încânta

ÎNCÂNTÁRE s.f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacţie; farmec. 2. Lucru care încântă. [< încânta].

INCANTARE