ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărţui. – În + caier.

ÎNCĂIERÁ vb. 1. (pop.) a se încăibăra. (De ce v-aţi ~?) 2. a se hărţui. (Se ~ în joacă.) 3. a se încleşta, (reg.) a se încocleţi. (S-au ~ la luptă.) 4. a se înfrunta, (fâg.) a se ciocni. (Două tabere care se ~.) 5. (înv.) a se sfădi. (Dulăii s-au ~.)

încăierá vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 sg. şi pl. încáieră; conj. prez. 3 sg. şi pl. încáiere

A SE ÎNCĂIERÁ mă încáier intranz. A se lua la bătaie (unul cu altul); a începe să se bată (unul cu altul). /în + caier

A ÎNCĂIERÁ încáier tranz. A ataca înconjurând din toate părţile. /în + caier