ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spaţiu. ♢ Expr. A nu-şi (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuţie) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ♢ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros. 2. (Fam.; în construcţii negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de“) A se împiedica de cineva, a fi nemulţumit, stingherit de prezenţa cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreţia cuiva. Lat. *incapere.

ÎNCĂPEÁ vb. v. ajunge, deveni.

ÎNCĂPEÁ vb. 1. v. intra. 2. a(-l) cuprinde. (Haina nu-l mai ~.) 3. v. ajunge.

încăpeá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 sg. şi pl. încápă; part. încăpút

A ÎNCĂPEÁ încáp 1. intranz. 1) A fi cuprins în anumite limite; a putea intra într-un spaţiu; a intra. ♢ A nu-şi (mai) ~ în piele de gras a fi foarte gras. A nu-şi (mai) ~ în piele de bucurie (de mândrie) a fi foarte bucuros (mândru). Nu (mai) încape (nici o) îndoială (vorbă, discuţie) se spune pentru a exprima o certitudine. A nu (mai) ~ de cineva (sau ceva) a fi nemulţumit de prezenţa unei persoane sau a unui lucru. 2) fig. A ajunge pe neaşteptate (într-o situaţie grea); a nimeri; a se pomeni; a cădea; a pica; a se trezi. ~ la nevoie. ♢ ~ pe (sau în) mâna (sau mâinile) cuiva a ajunge la discreţia cuiva. 3) A intra cu greu. 2. tranz. A fi în stare să cuprindă. Hainele nu-l mai încap. /<lat. incapere