ÎNCEPÚT, începuturi, s.n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment iniţial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ♢ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul iniţial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârşie, origine, începătură. – V. începe.

Început ≠ încheiere, sfârşit

ÎNCEPÚT s. 1. debut, (înv.) primiţii (pl.), primor-diu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.

începút s. n., pl. începúturi

ÎNCEPÚT ~uri n. 1) v. A ÎNCEPE. 2) Prima realizare într-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care începe sau cu care începe ceva. ~ul anului. ♢ De la ~ din capul locului; din prima clipă. La ~ a) în stadiul iniţial; b) mai întâi; în primul rând. 4) înv. Punct de plecare; obârşie; origine. A marca ~ul scrisului român. /v. a începe