ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s.f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulaţie. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulaţii. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părţile unui obiect, ale unei construcţii etc. – Încheiat + suf. -ură.

ÎNCHEIETÚRĂ s. v. articulaţie.

ÎNCHEIETÚRĂ s. v. chingă.

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii; pl. încheietúri

ÎNCHEIETÚR//Ă ~i f. 1) Legătură mobilă între două oase şi locul acestei legături; articulaţie. ~a mâinii. ♢ A-i slăbi cuiva ~ile a se ramoli. 2) Îmbinare a două elemente şi locul unde se îmbină ele. /a încheia + suf. ~ură