ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s.f. (Înv.) 1. Faptul de a se închina în faţa divinităţii; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în faţa cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis.

ÎNCHINĂCIÚNE s. 1. v. rugăciune. 2. v. reverenţă.

închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni

ÎNCHINĂCIÚN//E ~i f. 1) v. A ÎNCHINA şi A SE ÎNCHINA. 2) Aplecare a capului sau a corpului în faţa cuiva în semn de adânc respect; plecăciune. 3) rel. Adresare a credincioşilor către o divinitate cu un text canonic; rugăciune. /<lat. inclinatio, ~onis