ÎNCHISOÁRE, închisori, s.f. 1. Clădire, loc în care sunt închişi cei condamnaţi la pedepse privative de libertate sau cei deţinuţi preventiv; temniţă, puşcărie. penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se ţin vitele). 2. Faptul de a sta închis; şedere în temniţă. – Închis² + suf. -oare.

ÎNCHISOÁRE s. (JUR.) 1. arest, ocnă, penitenciar, puşcărie, temniţă, (înv. şi pop.) popreală, (pop.) prinsoare, robie, (reg.) cremenal, (Transilv., Maram. şi Bucov.) arişte, (prin Transilv.) căliscă, (Transilv.) piţigoaică, (prin Olt.) prinzare, (prin Maram.) robşag, (înv.) pază, tumurluc, (franţuzism înv.) prizon, (fam.) beci, gherlă, (fam. fig.) dubă, hârdău, răcoare, (reg. fig.) umbră, (arg.) gros, pârnaie, ţuhaus, zdup. (Cât a stat la ~?) 2. ocnă, puşcărie, recluziune, temniţă. (Condamnat la 5 ani ~.)

închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri

ÎNCHIS//OÁRE ~óri f. 1) Instituţie corecţională în care îşi ispăşesc pedeapsa persoane condamnate la privaţiune de libertate; puşcărie; penitenciar. A fi la ~. 2) Clădire în care se află această instituţie. 3) fig. Loc unde este închis cineva sau ceva. 4) Stare a celui închis. Condamnat la 5 ani ~. [G.-D. închisorii] /închis + suf. ~oare