ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. şi tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.

ÎNCOVRIGÁ vb. 1. a (se) încârliga, a (se) încolăci, a (se) încovoia, a (se) îndoi, (reg.) a se încârjoia. (Câinele îşi ~ coada.) 2. v. încolăci.

încovrigá vb. (sil. -vri-), ind. prez. 1 sg. încovríg, 3 sg. şi pl. încovrígă

A ÎNCOVRIGÁ încovríg tranz. A face să se încovrige; a încolăci. [Sil. -co-vri-] /în + covrig

A SE ÎNCOVRIGÁ mă încovríg intranz. 1) A se strânge în formă de covrig; a se încolăci. 2) A căpăta formă de covrig; a deveni asemănător cu un covrig. Câinele îşi încovrigă coada. /în + covrig