ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverşuna, a (se) înfuria. – În + dârz.

ÎNDÂRJÍ vb. 1. v. înverşuna. 2. v. înfuria. 3. v. încă-păţâna. 4. a se înteţi, a se înverşuna. (Disputa s-a ~.) 5. v. înteţi.

îndârjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndârjeáscă

A SE ÎNDÂRJ//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A acţiona cu dârzenie sporită; a deveni mai dârz; a se înverşuna. 2) fam. A se supăra foarte tare; a-şi ieşi din sărite; a se înfuria. 3) (despre lupte) A deveni mai dârz; a se desfăşura tot mai intens; a se înverşuna; a se încrâncena. /în + dârz

A ÎNDÂRJ//Í ~ésc tranz. rar (persoane) A face să se îndârjească. /în + dârz