ÎNDEMÂNÁRE s.f. Uşurinţa de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinaţii; iscusinţă, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna.

Îndemânare ≠ stângăcie, neîndemânare

ÎNDEMÂNÁRE s. 1. abilitate, destoinicie, dexte-ritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, (pop.) meşteşug, meşteşugire, (înv. şi reg.) meşterie, (reg.) apucătură, pricepuţie, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mânuirea ...) 2. v. măiestrie. 3. v. inteligenţă.

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânării

ÎNDEMÂNÁRE f. pop. Capacitate de a face totul cu uşurinţă şi iscusinţă; dexteritate; abilitate; dibăcie; pricepere; măiestrie. O mare ~ în mânuirea condeiului. /v. a îndemâna