ÎNDREPTĂŢÍ, îndreptăţesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

A (se) îndreptăţi ≠ a (se) învinovăţi, a (se) învinui, a nedreptăţi

A îndreptăţi ≠ a acuza, a învinui

ÎNDREPTĂŢÍ vb. v. apăra, dezvinovăţi, disculpa, justifica, scuza.

ÎNDREPTĂŢÍ vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)

îndreptăţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndreptăţésc, imperf. 3 sg. îndreptăţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndreptăţeáscă

A ÎNDREPTĂŢ//Í ~ésc tranz. 1) A face să fie în drept de a realiza ceva; a autoriza. 2) (acţiuni, opinii etc.) A considera ca just, legitim; a justifica; a motiva. ~ o faptă. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăţi; a dezvinui; a disculpa; a justifica. /în + dreptate