ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s.f. Acţiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicaţie, directivă, sfat. – V. îndruma.

ÎNDRUMÁRE s. l. călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 2. v. dirijare. 3. v. directivă. 4. v. indicaţie. 5. v. instrucţiuni. 6. v. sfat. 7. v. pregătire.

îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumării; pl. îndrumări