ÎNDUIOŞÁ, înduioşez, vb. I. Refl. şi tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioşie, de milă. [Pr.: -du-io-. – Var.: (rar) înduioşí vb. IV] – În + duios.

ÎNDUIOŞÁ vb. v. emoţiona.

înduioşá vb., ind. prez. 1 sg. înduioşéz, 3 sg. şi pl. înduioşeáză, 1 pl. înduioşăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. înduioşéze; ger. înduioşând

A ÎNDUIOŞ//Á ~éz tranz. A face să se înduioşeze; a aduce în stare de duioşie. [Sil. -du-io-] /în + duios

A SE ÎNDUIOŞ//Á mă ~éz intranz. A deveni duios; a fi cuprins de duioşie. ~ până la lacrimi. /în + duios