ÎNFĂŞURÁ, înfăşór, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. şi refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. şi: infắşur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).

A (se) înfăşura ≠ a (se) desfăşura

A înfăşura ≠ a desfăşura

A se înfăşura ≠ a se dezvălătuci

ÎNFĂŞURÁ vb. 1. v. depăna. 2. v. încolăci. 3. v. în-cinge. 4. v. înveli.

ÎNFĂŞURÁ vb. v. împresura.

înfăşurá vb., ind. prez. 1 sg. înfăşór, 3 sg. şi pl. înfăşoáră; conj. prez. 3 sg. şi pl. înfăşoáre

A SE ÎNFĂŞURÁ mă înfăşór intranz. A se fixa prin mişcări de rotaţie (în jurul unui obiect); a se învălătuci; a se încolăci. /<lat. infasciolare

A ÎNFĂŞURÁ înfăşór tranz. 1) A face să se înfăşoare; a învălătuci; a încolăci. ~ aţa pe mosor. 2) A înveli de jur împrejur; a învălătuci. 3) fig. rar A cuprinde din toate părţile; a cotropi; a învălura; a învălui. Valea s-a ~t în umbră. /<lat. infasciolare