ÎNGÂMFÁ, îngấmf, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaş, a se infatua. [Prez. ind. şi: (înv.) îngâmfez] – În + gâmfa (înv. şi reg. „a se umfla“ < lat.).

ÎNGÂMFÁ vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mândri, a se semeţi, (rar) a se trufi, (înv. şi pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bârzoia, a se făloşi, a se marghioli, a se sfătoşi, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marţafoi, (Transilv. şi Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălţa, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se şucări. (Nu te mai ~ atâta!)

îngâmfá vb., ind. prez. 1 sg. îngâmf, 3 sg. şi pl. îngâmfă

A SE ÎNGÂMFÁ mă îngâmf intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se împăuna; a se înfumura. 2) A-şi da importanţă deosebită; a se umfla în pene; a se semeţi; a se împăuna; a se înfumura. /în + înv. gâmfă