ÎNGÂMFÁRE s.f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însuşiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

Îngâmfare ≠ modestie, simpleţe, simplitate

ÎNGÂMFÁRE s. aroganţă, fală, fudulie, grandomanie, infatuare, împăunare, înfumurare, megalomanie, mândrie, orgoliu, pretenţii (pl.), semeţie, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumţie, prezumţiozitate, suficienţă, (rar) superbie, ţanţoşie, (înv. şi pop.) măreţie, mărire, (pop. şi fam.) ifos, ţâfnă, (reg.) făloşenie, făloşie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufă, trufăşie, zădărnicie. (~ lui este cu totul neîntemeiată.)

îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfării; pl. îngâmfări