ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre fiinţe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spaţiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părţile, limitându-i spaţiul de mişcare. [Prez. ind. şi: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui.

ÎNGHESUÍ vb. 1. v. îmbulzi. 2. v. îngrămădi. 3. a burduşi, a ghemui, a îndesa, a îngrămădi, a ticsi, (rar) a tescui, (înv. şi pop.) a strâmtora, (reg.) a bucşi, (prin Transilv. şi Mold.) a bâcsi, (prin Mold.) a bosoli, (Mold. şi Transilv.) a desăgi, (Mold.) a găvozdi, (fig.) a căptuşi. (A ~ toate într-un sac.)

înghesuí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. înghésui, 3 sg. şi pl. înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá

A SE ÎNGHESUÍ mă înghésui intranz. (despre fiinţe) A se aduna în număr mare în-tr-un spaţiu restrâns, împingându-se în dezordine; a se buluci; a se îmbulzi. /în + ghes + suf. ~ui

A ÎNGHESU//Í înghésui tranz. 1) (fiinţe) A face să se înghesuie. 2) (obiecte) A vârî cu forţa într-un spaţiu restrâns (ca să încapă mai mult); a îndesa. /în + ghes + suf. ~ui

ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. ~ (din ghes; Drăganu îl derivă din magh. gyeszül = a împinge)